Unde să mă regăsesc?

E nebunesc ceea ce poate face călătoria din om. E și mai nebunesc faptul că-mi stârnește din ce în ce mai mult gustul scrisului, mă leagă de tot ceea ce ține de chestia asta. Dar ceea ce de-a dreptul prostesc este faptul că stau și scriu pentru nimic. Și astfel devin nimic. Suflu totul din mine în degetele care-mi tastează chestia asta și mă readuce la viață ca apoi, mâine dimineață să mă simt atât de goală în preajma lor. Dar nu scrisul mă face vulnerabilă, ci incapacibilitatea de a fi bună la ceva iar când nu pot să mă ridic la proprile așteptări la ceea ce-mi place să fac, simt că înnebunesc. Cum să fiu ceva, cum să aspir cărtre ceva, cum să fiu cineva dacă nu știu despre mine la ce sunt bună, dacă chiar sunt la ceva? Unde să mă regăsesc?

Nostalgic days

De curând am luat întrebarea asta în brațe “Dar sunt fericită?”
“Nu. Nu sunt. Viața mea în momentul de față e o adunătură monotonă de lucruri care-și iau zborul numaidecât.” răspunse subconștientul meu.
Însă poate sunt de prea mult timp fericită și poate asta-i problema. Și nu vorbesc de acea fericire de care dai când te îndrăgostești sau aceea fericire când chiar ești fericit. Vorbesc de o fericire sumară, o fericire la limina inferioară dintre abis și apogeu, o fericire ca te menține puternic dar în același timp te face vulnerabil. Însă această monotonie care mă învăluie cred că mă seacă de sentimente, iar eu nu cred că mai știu să trăiesc fecirirea.

You’re such a fugitive

Nu vreau să încurc viața nimănui, deloc. Doar că uneori e plăcut să asculți poveștile altora. E plăcut să știi că cineva chiar așteaptă să împărtășească acel lucru cu tine.Dar nu am nevoie de persoane de care să mă rog să-mi spună o amărâtă de chestie, persoane care să se simtă constrânse de ceva. Însă tot ceea ce dai se presupune că se întoarce asupra ta, iar aici vine răspunsul. Eu nu dau nimic. Eu sunt posesivă. Eu îmi mânui cuvintele bine și le țin doar pentru mine, așadar n-aș avea dreptul să aștept ca cineva să mi le-ntindă pe-ale lui pe tavă. Însă am acest tupeu nesimțit de a mă aștepta la așa ceva și pe lângă asta mă simt al naibi de prost când mă aleg cu ignoranță, cu tăcere.

Revedere

Astăzi am văzut atât de clar primăvara, astăzi știam că va fi primăvară, aveam o senzație de primăvară, încă de cum m-am dat jos din pat. Mi-am și pus cămașa mea vaporoasă și o bluză finuță ca să sărbătoresc primăvară pentru că simțeam că era momentul oportun. Astăzi am văzut primăvara cu adevărat. Dar n-am văzut-o afară, n-am văzut-o într-o rază de soare, nici în căldura care se pare că s-a așternut. Azi am văzut primăvara în mine. M-am uitat în oglindă, iar aceasta reflecta primăvara din ochii mei. Nu pentru că ochii mei ar avea o strălucire aparte sau o frumusețe de neatins, pentru că la urma urmei, culoarea lor de un verde închis nu reflectă nici pe departe primăvara ori frumusețea, ci pentru că erau fericiți, și, fie vorba între noi, știam că purtau câteva lacrimi de fericire.

E primăvară

Revedere, Amintiri, Trecut, Ani frumoși, Melancolie sunt cuvintele care mă învăluie momentan. Aceste cuvinte sunt legate de starea extraordinar de melancolică pe care o am și sentimentul atât de frumos de care sunt copleșită.Întoarcea la oamenii frumoși care ți-au făcut viața mai bună, întoarcerea la locurile ”vechi” întotdeauna au afectat oamenii într-un fel sau altul. Dar atunci când te întorci într-un loc și te vezi pe tine însăți în toți oamenii aceia care ”ți-au furat locul” e de nedescris. Zâmbetul acela vesel al doamnei diriginte pe care o simți acum mai mult ca o bună prietenă decât ca o ”profesoară”, cu care simți că poți vorbi orice, sau întâlnirea neașteptată cu profesoara de română , pe care n-ai mai văzut-o de mult timp, și pe care,  îți amintești cu nostalgie,  ai dezamăgit-o, sunt lucruri atât de mărunte care mi-au transmis un sentiment atât de puternic. Apoi mai sunt toți acei copii pe care ”i-ai părăsit” o dată cu plecarea la liceu, lăsând toate copilăriile lor în urmă, lăsându-i în spate. Mi-am dat seama că, dezamăgind o persoană, cel care e dezamăgit în final ești tu însăți. Această zi, aceste persoane, mi-au redat încrederea în mine, m-au readus la viață, iar acum sunt mai sigură ca oricând. Nu sunt sigură dacă am venit vreodată cu un ”mulțumesc” la toate aceste lucruri, dar niciodată nu e prea târziu. Așa că mulțumesc! Mulțumesc pentru zâmbete și pentru îmbrățiările călduroase pe care le-am primit din acele câteva priviri!